Back to school pentru copii mici și “mari”

September 3rd, 2015

     Începerea școlii, o perioadă deosebită din an nu doar pentru copiii care încep entuziasmați un nou an de studiu și prietenii, ci și pentru părinții care se preocupă în permanență să achiziționeze acestora ceea ce au nevoie. Iar dacă stăm bine și ne gândim, începerea școlii înseamnă mult mai mult. Înseamnă sfârșitul verii și a vacanței, iar pentru mulți dintre noi și revenirea la mișcarea și sportul preferat, pentru că nu este așa că toți ne-am deconectat de rutină în concediu și chiar am acumulat câte un kilogram, două, răsfățându-ne cu delicatese culinare în zilele noastre libere?

     Deci ce se numără toamna? Bobocii, bineînțeles. Iar toamna la SportAddict se numără, ghiozdanele, rucsacii, penarele, pantofii și echipamentele de sport pentru cei mici, dar și pentru cei mari care revin la stilul de viață sănătos de după vacanțe și programele de fitness preferate.

Să începem cu ghiozdanul, copii sunt nerăbdători!

     Piața este foarte diversă și veți găsi o mulțime de modele, de culori, imprimeuri și dimensiuni diferite. Iar un aspect foarte important pentru copil este să alegeți acel model care să nu-i afecteze coloana și poziția corpului.
Cum ar trebui astfel să fie ghiozdanul, pe lângă culoarea dorită și imprimeul cu personajul îndrăgit din desenele animate?

   • Ar trebui să fie potrivit vârstei și fizicului copilului. Un ghiozdan prea mare va trage spatele copilului, iar unul prea mic va fi inconfortabil pentru acesta.
   • Materialul trebuie să fie rezistent și impermeabil. Nu doriți ca materialele de studiu să fie deteriorate la prima schimbare a stării meteo.
   • Bretelele ar trebui să fie ajustabile, tocmai pentru a regla mărimea perfectă pentru copil.
   • Fiți atenți la compartimentarea pe care o dorește acesta. Dacă prea multe buzunare îl încurcă, ascultați-i cererea și optați pentru un ghiozdan cu compartimente mari și bine delimitate.
   • În cele din urmă ghiozdanul trebuie să îî fie confortabil copilului și plăcut acestuia din punct de vedere estetic.
   • Acum trebuie să vă asigurați că la începerea școlii, ghiozdanul este purtat corect, pe ambii umeri, cât mai aproape de coloana vertebrală și reglat corespunzător.

SportAddict vă recomandă o gamă variată de ghiozdane și penare pentru cei mici, cu care să îi faceți fericiți!

Pantofii și echipamentele sportive

     Iar aici nu ne referim doar la copiii care vor începe orele de sport la școală și care trebuie să se simtă cât mai confortabil în echipamentul sportiv, ci și la noi adulții care cu venirea toamnei și terminarea concediului trebuie să ne apucăm de sport sau mai bine, să reluăm antrenamentul preferat de acolo de unde l-am lăsat o dată cu venirea verii și a confortului vacanțelor.

SportAddict vă oferă o gamă largă de pantofi sport și echipamente sportive atât pentru copii, cât și pentru adulți, pentru ca dumnevoastră să aveți de unde alege.

mensrunningshoes1-1430911235-2365814trening

         Pantofi Sport                                                                Echipament 

Programe de sport preferate

     Având în vedere că am achizioționat deja echipamentul de sport, ar cam trebui să ne apucăm de treabă, nu?  SportAddict îți pune la dispoziție orice ai nevoie.

maxresdefault

     Fitness-ul este foarte variat și îți oferă zeci de moduri de a-ți tonifia corpul fără să te plictisești. Deci să vedem, de ce ai avea nevoie pentru a începe? O saltea sau minge fitness, greutăți și un simplu stepper sunt excelente pentru un program eficient de întreținere sau remodelare corporală. Sau pentru cei mai îndrăzneți și care doresc o noutate în exercițiile fitness, noi recomandăm TRX-ul, o provocare pentru minte și corp, care lucrează eficient toate grupele de mușchi.

Cu gândul la începutul toamnei, Echipa SportAddict te susține în alegerile tale!

Share

297total visits,1visits today