Cum îți alegi palete de tenis de masa potrivite

April 29th, 2016

     Tenisul de masă este o activitate care pe lângă competiții, poate fi folosită ca o metodă excelentă de divertisment pentru toată familia, invitând-o la distracție și un joc antrenant în orice moment, cu atât mai mult cu cât vremea de afară ne permite să ne bucurăm și de aer liber.

     Deoarece pe piață există zeci de modele de palete de tenis de masa, de la producători diferiți, alegerea poate fi dificilă, cu atât mai mult cu cât fiecare produce modele în funcție de nivelul de performanță al utilizatorului și adăugă nenumărate tehnologii care oferă controlul jocului oricărui jucător. De aceea, în continuare îți vom prezenta câțiva factori importanți legați de construcția unei palete de tenis, factori de care trebuie să ții cont atunci când faci alegerea de cumpărare.

Joc de tenis de masa impreuna cu familia

Palete de tenis de masa – factori de care trebuie să ții cont

1. Paleta pre-asamblată sau achiziționarea separată a lamei paletei și a cauciucului?

     Trebuie să știi în primul rând că paletele de ping-pong sunt construite din două părți: lama și cauciucul. Lama este partea de lemn a paletei care vine acoperită cu un strat de cauciuc, iar jucătorii profesioniști își achiziționează întotdeauna lama și cauciucul separat, astfel încât să se potrivească perfect stilului lor de joc. Dar în multitudinea de modele prestabilite pe piață, cu siguranță vei găsi paleta potrivită pentru tine, cu caracteristicile dorite. Trebuie să ții cont doar de informațiile pe care ți le prezentăm.

     Dacă ești la început, atunci nu trebuie să fii preocupat de acest lucru. Cumpără paleta asamblată, vei găsi ceea ce îți dorești, indiferent dacă ai un stil de joc ofensiv sau defensiv. Dacă nu știi unde te încadrezi ca stil de joc, procedează precum majoritatea jucătorilor și alege o paletă de tenis de masă Allround.

2.Stilul de joc

     Paletele de tenis sunt clasificate în 9 categorii, în funcție de strategia de joc pe care utilizatorul o adoptă, strategie de atac sau de apărare. Paletele pentru apărare sunt mai flexibile, lente și oferă un control mai mare a mișcărilor, pe când cele de atac sunt mai rigide și oferă viteza dorită jucătorilor. Cea mai echilibrată este paleta Allround, pe care o aleg la început majoritatea jucătorilor, întrucât aceștia nu și-au definit încă foarte clar care este stilul lor de joc preferat. Categoriile paletelor de tenis sunt următoarele:

     • Defence minus
     • Defence
     • Defence plus
     • Allround minus
     • Allround
     • Minus Offence
     • Offence

3. Grip-ul

     În funcție de stilul de prindere a lamei paletei, există două tipuri: shakehand (în care mânerul se ține în pumn închis) și penhold (în care jucătorul ține mânerul ca și cum ar ține un pix). Este bine să achiziționezi paleta și în funcție de acest aspect, întrucât acesta poate influența major desfășurarea jocului. De exemplu, formă anatomică a mânerului nu te va ajuta dacă stilul tău de joc este penhold.

Tip prindere a paletei in timpul jocului

Cele mai comune tipuri de mânere sunt:

     • Flared (Concav) (FL) – forma evazată (concava) a mănerului. Este cea mai des întâlnită formă a mânerului, mai subțire în partea de sus, decât în partea de jos.
     • Anatomic (AN) – formă asemănătoare cu cea evazată, însă prezintă o denivelare în centrul ei, care se potrivește formei mâinii.
     • Straight (ST) – acestea sunt mânerele drepte, care pot fi ușor rotunjite, pătrate sau plate.
     • Penhold

Tip manere paleta de tenis de masa

4. Lama paletei de tenis

     Ca regulă generală, lama paletei cu cât are mai multe straturi cu atât este mai rigidă, flexibilitatea crescând atunci când sunt mai puține straturi, ceea ce înseamnă mai puțină viteză și mai mult control. Construcția paletelor de tenis variază între 3-7 straturi de lemn. Dacă suprafața este mai groasă, înseamnă că jocul va fi mai rapid dar controlul va fi instabil din cauza durității lemnului. În schimb flexibilitatea mărește controlul, dar scade viteza de reacție a mingii.

5. O față sau ambele fațete utilizabile?

     Pe piață se găsesc modele de palete cu o singură fațetă de joc sau cu două, ceea ce permite mai multe opțiuni de joc. Este un lucru bun, dacă ești nehotărât ce ți se potrivește și cum reacționează paleta la joc.

6. Materialul lamei de tenis

     Care este diferența dintre o paleta din lemn și una din material compozit? Contează materialul atât de mult? De fapt, materialul contează în ceea ce privește viteza, cele compozit fiind recunoscute ca palete pe care le folosesc jucătorii cu un stil de joc agresiv, care pun accentul pe viteză în jocurile lor. Dar sunt și palete de lemn care sunt mai rapide decât unele din materiale compozit. În final, modelele diferă și totul ține de preferințe.

     Materialele composite cele mai comune, utilizate la fabricarea lamelor de tenis de masă sunt: Carbon, Zylon, Kevlar, Aralyte, Fibra de sticlă. Trebuie să știi ca aici se simte si diferența de preț, dacă îți dorești să achiziționezi o paleta de tenis din material compozit, acestea fiind mult mai scumpe.

7. Buretele

     Are același rol ca și numărul straturilor ale paletei, grosimea lui afectând modul în care mingea reacționează la impact. Buretele este situat între lemn și cauciuc și cu cât este mai gros, cu atât oferă mai multă viteză, în timp ce scade din control. În schimb, un burete subțire duce la scăderea vitezei dar sporirea controlului. După cum observi, totul se învârte între acești doi termeni: viteza si control.

     Dacă stilul tău este unul ofensiv, orientează-te așadar spre un burete mai gros, pentru a obține performanțe maxime de viteză.

     Acum știi tot ceea ce ai nevoie pentru a achiziționa fără probleme paleta de tenis de masa care ți se potrivește, iar jocurile tale vor fi din ce în ce mai antrenante!

Echipa SportAddict

Share

3250total visits,1visits today