Cum să-ți alegi pantofii de alergare- sfatul specialiștilor

November 9th, 2018

Cei mai mulți pantofi de alergat arată frumoși și confortabili când îi vezi în raftul magazinului, dar adevăratul test vine după ce îi folosești câțiva km de alergări. Dincolo de aparențe sau de reclame, vei realiza că încălțămintea ideală are mai mult de a face cu stilul tău de alergat, de modul cum funcționezi și cu forma piciorului tau, decât cu logo-ul cusut sau imprimat pe lateral.

Pentru alegerea pantofilor care ți se potrivesc cel mai bine:

    1. 1.Determină tipul și stilul tău de funcționare
    2. 2.Alege categoria de încălțăminte și caracteristici care se potrivesc nevoilor tale și activităților pe care le desfășori
  1. 3.Probează pantofii înainte de a-i cumpăra

În general, o pereche de pantofi buni trebuie să dureze între 500 și 800 de kilometri de alergare (3 sau 4 luni pentru alergătorii obișnuiți). Uneori doar faptul că părțile laterale și tălpile pantofilor tăi sunt tocite sau uzate te anunță că este timpul pentru o nouă pereche. La fel dacă simți că și-au pierdut stabilitatea.

1.Stilurile de funcționare și pronația

Ca și cele de mers de altfel stilurile de alergare sunt foarte variate, unice, individuale. Dacă alergătorii avansați caută să folosească stiluri care să-i avantajeze, să-i facă mai performanți, alergătorii amatori aleargă așa cum se simt ei mai confortabil.

Specialiștii deosebesc trei mari stiluri de alergare: pe antepicior, pe metatarsiene (partea centrală a piciorului) și pe călcâi. Dar dacă vrei să afli stitul tău pe care îl folosești natural, uită-te doar la uzura tălpilor unor pantofi de alergare pe care i-ai folosit îndelung și vei vedea în ce zone sunt mai tociți.

Vei observa una dintre cele trei modele. Acest aspect este cunoscut sub denumirea de pronație și reprezintă modul în care are loc rotația piciorului spre interior și înapoi când atingi solul în alergare.

Sau poți călca pe asfalt cu picioarele ude și vedea forma amprentelor.

Cei mai mulți alergători aterizează pe partea de dinafară a călcâiului, poziție neutră atunci când face contact cu solul și aceasta este pronația normală. La unii alergători, piciorul se mișcă în rotație prea mult în interior și crează o pronație exagerată. O altă situație este aceea în care piciorul nu se mișcă deloc în rotație sau numai foarte puțin după contactul călcaiului cu solul  – în al 3-lea caz, al pronației insuficiente. Primul caz arată că ai un picior plat și ultimul că arcuirea este proeminentă.

Pronația nu este doar un mod de a atinge solul ci și un proces care ajută piciorul să absoarbă șocul impactului. Ignorând acest aspect atunci când alegi o pereche de încălțăminte de alergare, poți risca să te alegi cu dureri și accidentări ale genunchilor sau călcâielor.

Experții recomandă să îți alegi formatul de pantof de alergat în funcție de pronație, astfel:

  • – cei cu mișcare de pronație exagerată ar trebui să poarte formă dreaptă de pantof
  • – celor cu mișcare de pronație insuficientă li se recomandă formă curbată
  • – cei cu mișcare de pronație normală ar trebui să opteze pentru formă semi-curbată

2. Categoria de încălțăminte

Pantofii de alergat pot fi categorisiți după grosimea tălpii – în funcție de tipul alergării  poți alege: pantofi  flats sau chiar cu tălpile goale potriviți pentru distanțe scurte, pantofi cu talpă groasă pentru antrenament pe asfalt sau maratoane și  cu talpă subțire pentru competiții. Evitați încălțămintea cu talpă rigidă pentru alergat, aceasta vă va crea multe neajunsuri.

Alți specialiști împart încălțămintea de alergat în alte categorii:

  • – Încălțăminte minimalistă – referindu-se la încălțăminte ieftină de alergat, care este ușoară, flexibilă, fără prea mari pretenții, destinată unei alergări ușoare, pentru sănătate, amatori.
  • – Încălțămintea intermediară- pentru sportivii de performanță putând fi folosită la multe ore de alergare în fiecare zi, atât la antrenamente cât și la competiții.
  • – Încălțămintea cu amortizare maximă– cea mai folosită, creată special pentru alergare, comodă și foarte sănătoasă. Deși acești pantofi sunt creați de firme specializate și deci mai scumpi, avantajul lor este că asigură suportul necesar, nu lezează articulațiile în timpul mișcării, nu solicită foarte mult corpul. Pantofii de acest tip au talpă puțin mai înaltă, din diverse spume anatomice, extrem de flexibilă. Sunt ideali și pentru începători și pentru persoanele mai grăsuțe pentru că absorb cea mai mare parte din șocuri și nu ajung să pună presiune pe articulații.
  • – Pantofi de stabilitate- au în plus față de pantofii de alergare obișnuiți o consolidare suplimentară în zona arcadei tălpii, oferind un plus de stabilitate alergătorilor.
  • – Pantofi de control al mișcării: au un toc mai rigid sau un design construit pe drepte pentru a contracara suprasolicitarea.

În funcție de materialul din care sunt confecționați pe exterior, trebuie să știi că:

  • ♦ Pielea sintetică este un material suplu, durabil, rezistent la abraziune, derivat în principal din nailon și poliester. Este mai ușoară, se usucă repede și permite piciorului să respire mai bine decât pielea reală.
  • ♦ Pânza subțire este bună pentru alergat vara pe șosea, materialul mai gros pentru alergări montane și materialul gros impermeabil pentru alergări pe ploaie.
  • ♦ Nailonul și plasa de nailon sunt materiale durabile, utilizate foarte frecvent pentru a reduce greutatea încălțămintei și pentru a spori respirabilitatea piciorului.
  • ♦ Suprafețele din TPU (poliuretan termoplastic) sunt poziționate peste zonele respirabile (cum ar fi arcul și călcâiul). Aceste adaosuri rezistente la abraziune contribuie la sporirea stabilității și durabilității.
  • Materialele impermeabile / respirabile utilizează o membrană lipită de interiorul căptușelilor. Această membrană blochează umiditatea din exterior în timp ce permite picioarelor să respire. Pantofii cu aceste membrane păstrează picioarele uscate în medii umede.

Stratul de amortizare de le pe talpa interioară este iarăși important. Materialul cel mai frecvent folosit este EVA (acetat de vinil etilenă),  un tip de spumă amortizantă.  De obicei fabricanții folosesc un singur strat de EVA, dar se fabrică și modele cu mai multe straturi pentru încălțăminte mai durabilă, folosită de alergătorii pe teren accidentat. 

Amortizarea poate fi dată și de tipul de talpă, unele modele având spații goale sau pernuțe cu aer cu acest rol.

3. Probează pantofii înainte să îi cumperi

Chiar dacă astăzi există multe variante de cumpărare online, găsește un mod în care să îi poți proba și să te asiguri că ți se potrivesc  (multe magazine online oferă posibilitatea de a-i returna și schimba dacă nu ți se potrivesc).

Câteva secrete utile:

  • → Perechea care ți se potrivește îți va veni confortabil, nu-ți va strânge piciorul. Specialiștii recomandă ca pantofii de alergat să fie cu o jumătate până la un număr mai mari decât pantofii de stradă.
  • → Verifică dacă este suficient spațiu în vârf- pentru asta, după ce îi încalți, apasă pe pantof cu degetul mare chiar deasupra celui mai lung deget de la picior. Degetul ar trebui să-ți încapă între vârful pantofului și capătul degetului piciorului.
  • → Călcâiul trebuie să-ți încapă confortabil în partea din spate a pantofului și nu ar trebui să alunece în sus și-n jos când mergi.
  • → Mergi la cumpărături după-amiază târziu, deoarece atunci piciorul tău este la dimensiunea să maximă, această deoarece în timpul alergatului piciorul ți se dilată. De asemenea poartă șosete la probat, din cele pe care le folosești în mod obișnuit la alergat.
  • → Măsoară pantofii încălțând ambele picioare, deoarece mulți oameni au un picior puțin mai mare decât celălalt. Pantofii trebuie să fie confortabili pentru ambele.
  • → Fă un test de alergare cu pantofii pe care vrei să-i cumperi. Cele mai multe magazine specializate îți permit și chiar te încurajează să alergi cu ei pentru a-i testa.
Share

2589total visits,1visits today