Patine gheata reglabile pentru distractie indelungata

November 11th, 2013

În sezonul de iarnă, copiii aşteaptă cu nerăbdare să patineze deoarece este o activitate extrem de distractivă. Patinoarele ne stau la dispoziţie în acest anotimp ca să patinăm cu plăcere şi să plutim efectiv pe gheaţă.

 

Tot ce mai aveţi nevoie este să achizionaţi o pereche de patine gheata pentru copilul vostru, pentru ca acesta să se bucure din plin de anotimpul său preferat.

 

Patine gheata reglabile ideale pentru orice copil

Patinajul este o activitate iubită în special de cei mici, care sunt entuziasmaţi de fiecare dată să descopere distracţia pe gheaţă. Pentru a fi echipat corespunzător, micuţul are nevoie de patine gheata copii potrivite pentru vârsta lui.

 

Vârsta nu reprezintă un impediment atunci când dorim să ne distrăm pe gheaţă. Astfel, cel mai bine este să achizionaţi o pereche de patine gheata reglabile, de care copilul vostru se va bucura timp îndelungat. Principalul avantaj este că acestea pot fi reglate pe mai multe mărimi, fără a mai fi nevoie să faceţi noi investiţii în anii următori. Patinele sunt prevăzute cu un sistem de reglaj cu buton şi dispun de un interior cu ciorap gros care asigură un nivel ridicat de confort. Este alegerea ideală pentru ca micuţul vostru să se simtă în largul său de fiecare dată!

 

patine gheata copii

 

Patine gheata si role într-un singur produs

Pentru a vă bucura în fiecare anotimp de senzaţia de plutire, vă recomandăm un produs irezistibil: patine şi role reglabile. Cu o singură investiţie, copilul vostru se va bucura în permanenţă atât de plimbările în parc pe role, cât şi de plutirea magică pe gheaţă. Majoritatea modelelor permit ajustarea mărimii şi sunt uşor de încălţat. În plus, rolele dispun de frână şi patinele de lamă de protecţie ca să faciliteze mersul pe suprafeţele specifice. Bucuraţi-vă de mişcare dar şi de distracţie în orice anotimp cu acest produs 2 în 1!

 

Aşadar, alegeţi patine gheata reglabile pentru a vă distra timp îndelungat în anotimpul preferat de copilul vostru. Consultaţi oferta noastră şi alegeţi modelul dorit!

 

Share

435total visits,1visits today