„Exista rucsaci pentru expeditiile de iarna?”

December 1st, 2017

Ma aflam intr-un magazin de produse sportive si de agrement si cautam un rucsac pentru o expeditie studenteasca in care urma sa merg in vacanta de iarna. Langa mine se afla un domn care parea foarte atent la intrebarile pe care le puneam vanzatorului. Dupa cateva minute s-a apropiat de mine si m-a intrebat, evident incurcat:

-Ma scuzati, eu sunt asa mai incepator… Vreau sa va intreb ceva ca vad ca va pricepeti: Exista rucsaci pentru expeditiile de iarna?

Am avut cu el o discutie de peste jumatate de ora pentru ca eu ma documentasem bine inainte sa vin la magazin. Sigur ca in conditii de iarna si in cazul unei calatorii mai lungi trebuie sa alegi ceva potrivit sau construit specific pentru astfel de situatii. Vreau sa impartasesc si cu voi cateva secrete pretioase despre ce face un rucsac sa fie perfect pentru o expeditie in anotimpul zapezii.

1. Format si capacitate

Pentru calatoriile scurte in natura, sau la ski, nu trebuiesc rucsaci speciali, dar schimbarile intervin atunci cand expeditia include sederea peste noapte sau o perioada de mai multe zile. In acest caz, fiind iarna, vei avea mult mai multe lucruri de carat decat pe timpul verii: sac de dormit gros, o saltea izopren, un cort de iarna, mai multe haine si schimburi in caz de temperaturi scazute sau umezeala, arzator pentru gatit, mai multe accesorii etc. De aceea este bine ca sa optezi pentru un rucsac mai mare, de 65-85l capacitate, in care sa iti incapa toate. Totusi, datorita greutatii mari a bagajelor, cauta variante de rucsaci mai usori, pana in 2.5 kg.

Ca si format, sunt cateva lucruri pe care trebuie sa le stii:

➡ Un rucsac cu cadru extern este mai potrivit daca transporti o greutate mare

➡ Rucsacii cu dimensiuni ajustabile sunt mai avantajosi, putand fi extinsi pentru mai multe bagaje

➡ Alege un rucsac cu spatele plin si nu curbat, aceasta va adauga la confortul termic

➡ Curelele trebuie sa fie ajustabile, deorece il vei lua peste geaca sau imbracaminte groasa

➡ Daca mergi intr-o zona predispusa la avalanse, alege un rucsac construit special pentru avalanse. Acestia sunt echipati cu un airbag usor de declansat, foarte utili pentru a te proteja de lovituri sau a te tine la suprafata zapezii, iar in caz ca esti acoperit iti pot salva viata formand un balon protector de aer.

➡ Cand iti cumperi rucsacul cauta in specificatiile lui sa fie mountaineering (de munte) sau climbing (pentru alpinism), acestia avand mai multe caracteristici utile drumetiilor de iarna.

2. Materialul din care este confectionat sa ofere rezistenta la rupere si la umezeala

Datorita conditiilor sporite de umezeala (ploi, nisoare, camparea pe zapada), este bine sa optezi pentru un sucsac impermeabil sau dintr-un material tratat anti-umezeala.

De asemenea, carand mai multe lucruri printre care si clapari, schiuri sau snowboard, poate piolet de gheata sau bete de trekking , trebuie sa te asiguri ca rucsacul ales are o rezistenta marita la tractiune, abraziune si rupere. Elemente ca tesatura, denierul, materialul utilizat si alte tratamente speciale sunt implicate in rezistenta la tractiune a materialului din care este confectionat rucsacul.

Exemple de materiale rezistente:

Cordura Nylon – este unul dintre cele mai dure materiale, tratat cu aer, care reprezinta alegerea de top a rucsacilor folositi in medii dure si aspre, sau pentru a cara bagaje grele. Are o rezistenta sporita la apa, abraziune si este foarte durabil, rezistent la uzura si de aceea iti poate asigura protectia continutul rucsacului. Un alt avantaj este ca, desi gros si puternic, este un material usor.

Tesătura din PVC – material utilizat pe scara larga in multiple scopuri (haine de lucru, uniforme, corturi, genti etc). Poate fi personalizat in functie de utilizare: rezistent la rupere, la apa, sau chiar ignifugat.

Panza din poliester – nu este la fel de puternica sau durabil ca nailonul sau rip-stop nailonul, dar este capabila sa reziste la degradarea razelor ultra violete. Rucsacii confectionati din acest material vor fi protejati in situatiile cand e soare puternic reflectat de zapada.

Pack Cloth Nylon – avantajul principal al acestui material este ca poate fi impermeabilizat cu usurinta, are o rezistenta mare la abraziune si, de asemenea, este rezistent la strapungere sau rupere. Dezavantajul este ca e mai greu.

Spectra – o tesatura foarte puternica realizata din fibre de polietilena, cu o greutate moleculara foarte ridicata. In plus este impermeabila si prezinta rezistenta la razele UV. Este foarte rezistenta la abraziune, deci ideala in conditii de iarna.

De asemenea, mai trebuie sa te uiti daca materialele utilizate in confectionarea rucsacului, oricare ar fi acestea, au un tratament special pentru a le face impermeabile sau durabile. Majoritatea materialelor din nailon sunt acoperite cu un strat de poliuretan sau sunt supuse unui tratament cu silicon. Acest tratament face ca rucsacul sa fie mai greu, mai durabil si mai rezistent la apa.

Termenul „Rip-Stop” din caracteristicile materialului se refera la un model filetat intretesut durabil care permite practic materialului sa opreasca o eventuala ruptura.

Tratamentul ignifug este si el util pe timp de iarna, mai ales daca intentionezi sa incalzesti cortul cu arzatoare.

3.Spatii de depozitare diverse

Buzunarele externe vor fi foarte utile permitandu-va accesul rapid la sticla de apa, la o pereche de sosete in plus sau la alte obiecte utile, fara sa fie nevoie sa va opriti prea mult din drum.

Compartimentul pentru sac de dormit este iarasi necesar la rucsacii pentru iarna, dar se pot folosi si alte sisteme de prindere externa.

Spatiile extensibile sau echipate cu curele sau sireturi de compresie sunt utile pentru a cara mai multe lucruri si a micsora rucsacul in caz ca nu le mai folosim. Acelasi efect il poti obtine si cumparand un rucsac prevazut cu un buzunar sau compartiment detasabil. Lucrurile mai putin utile pot fi astfel lasate in cort si rucsacul devine mai mic pentru expeditiile scurte in jur.

Unii rucsaci de iarna au buzunare izolate termic, un mare avantaj impotriva inghetului lichidelor carate.

4. Accesoriile rucsacului

In conditii de iarna si de umezeala sporita, o husa de ploaie iti va oferi un plus de protectie pentru lucrurile din rucsac. Chiar si in cazul materialelor tratate anti-umezeala, exista fermoare si cusaturi pe la care tot poate patrunde apa.

Pentru ca pe timp de iarna se cara mai multe accesorii agatate in exterior, cautati rucsaci care au cat mai multe sisteme externe de prindere: tridenti pentru pioleti tehnici, chingi pentru agatarea pe rucsac a diverselor lucrui utile (clapari, bete de trekking etc), chingi pentru transportul schiurilor de tura, etc.

Buclele pe cureaua de șold sau jos pe corpul sacului pot fi foarte utile ca locuri de prins echipament cu clame sau, eventual, ca puncte de fixare pentru schiuri.

De asemenea existenta unui bandaj intarit destinat coltarilor va fi foarte util pentru a preveni varfurile acestora sa gaureasca sacul.

Daca respecti toate aceste lucruri in alegerea unui rucsac de iarna, atunci esti gata de pornit la drum printre creste si prin zapezi!

Share